Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 25 august 2015

Omul ipocrit



După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.

Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi - zdup! - a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!

Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care 1-am făcut!

Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.

"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul." ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Ce te costă?


Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

luni, 24 august 2015

Doi oameni.

BUNĂTATEA
Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- „Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus”.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine…”
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.

duminică, 23 august 2015

Ţinta alergării

Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

joi, 13 august 2015

Cheia potrivită



La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.
- Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?
- Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-1.
- Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?
- Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi 1-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

- Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.
- Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită - 1-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:
- Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

"învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi. " ( Sfântul Vasile cel Mare )

miercuri, 12 august 2015

Vulpea şi grădina cu poame




O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări.
"Ce aş putea face să străbat în grădină?" - se întreba vulpea. Umblând de jur-împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se şi judecându-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: "Stiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură".
Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar, după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?
"Nu-i alt mod să scap de aici - îşi zise vulpea necăjită - decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc".
Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise:
" Frumoasă eşti tu, grădină şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat atât am răbdat... Cum am intrat aşa am ieşit..."
Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea asta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.
Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele!?

duminică, 9 august 2015

MINCIUNA CEA BUNA!




Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si daca au intrat in targ, s-au desparut unul de altul. Iar unul cu mestesugul si indemnarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei.

Dupa aceea, aflandu-l pe el fratele, i-a zis:

- Sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre.

Acesta a zis:

- Eu, frate, astazi nu voi merge cu tine.

Iar fratele auzind acel cuvant, s-a minunat si l-a intrebat zicand:

- Pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine ?

El a oftat si i-a spus, zicand:

- Eu, frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai departat de mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea.

Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, scarbit si deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii, i-a zis:

- Frate si eu daca m-am desparut de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si Dumnezeu ne va ierta greseala si pacatul nostru.

Si asa, ascultand fratele, a mers la chilia sa si mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea lor in pacatul curviei. Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele cel ce nu cazuse in pacat pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste putine zile i-a iertat pacatul.

Si l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis batranul, aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru mantuirea fratelui sau.

Sfintii Zilei

Arhivă blog