100 kg peste un mort

Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea:
- Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate...
Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare:
- Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva?
- Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul.
- Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort.
Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.

De ce să fim pildă de vietuire crestină

Înainte de a muri, un rac bătrân oarecare, după ce l-a strâns în braţe pe fiul său, i-a spus o mare dorinţă a lui şi anume: că şi-ar dori ca el, fiul său, să meargă înainte, ca toate vieţuitoarele, explicându-i amănunţit cum să procedeze. La urmă l-a întrebat:
“Înţeles-ai, fiule?”
“Da, tată, dar te rog arată-mi şi dumneata cum să fac, măcar un pas-doi“.
Ceea ce, lesne de bănuit, bătrânul n-a putut.
În viata toti părintii îsi doresc din inimă ca odraslele lor să mergă înainte, să aibă succes în viată si să se realizeze, dar niciodată n-au fost capabili să fie pildă bună copiilor lor. Dacă noi nu vom fi capabili să fim pilde vii, exemple si modele pozitive celor din jurul nostru degeaba ne agităm si ne mâhnim de nereusitele copiilor nostri, căci vina este doar a noastră.
Dă-ne, Doamne, putere si vointă să facem voia Ta cea sfântă si să predicăm în lume prin faptele noastre!

Minunea o face Dumnezeu

Un calugar primise darul de a vindeca bolnavii. Intr-o zi, un om suferind a pornit in cautarea lui, nadajduind vindecarea. Ajuns in apropierea chiliei calugarului, a intalnit o persoana care l-a intrebat ce cauta pe acolo. Bolnavul i-a spus ca doreste sa ajunga la calugarul care ii tamaduieste pe cei bolnavi. Persoana care l-a intalnit pe omul suferind i-a spus: "E un nevrednic, un pacatos fara pereche si nu are nicio putere de a tamadui pe cei in suferinta. Intoarce-te la casa ta si roaga-L pe Dumnezeu sa te vindece. El este Cel care poate orice si El te va face sanatos, daca te rogi Lui cu credinta". Bolnavul s-a increzut in cuvintele trecatorului si a plecat spre casa. Pe drum s-a rugat cu lacrimi sa fie izbavit de suferinta sa. Inainte de a ajunge acasa, s-a vindecat.
Persoana care ii graise ca monahul pe care doreste sa-l intaleasca este un pacatos, era chiar calugarul pe care bolnavul il cauta.

Păcatul indiferenţei

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe uliţa unui sat, preotul din partea locului şi un ţăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:
- Ieri dimineaţă am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare şi am reuşit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ţi pese şi ţi-ai continuat liniştit drumul. Cum este posibil aşa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic şi dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci aşa va fi, indiferent de ce-aş face eu.
- Vai, fiule, cum poţi să vorbeşti aşa ?! - i-a răspuns cu blândeţe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?
- Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineaţă. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.
- Nu crezi că este la fel, fiule, şi cu viaţa şi cu păcatele tale ? De ce te duci să munceşti la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găseşti de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai osteneşti ? Ţi se pare firesc ?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aş putea să am de-ale gurii ?
- Aşa este, fiule, dacă munceşti cu drag, Dumnezeu îţi ajută şi obţii o recoltă bună. E, tot aşa, dacă trăieşti fără păcat, purtându-ţi şi ţie de grijă, dar şi celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură şi, chiar dacă ai mai greşit în viaţă, îţi iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.
Aşa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă linişte şi bucurie, să aibă credinţă şi speranţă în mântuire, tot astfel va căuta şi Dumnezeu ca şi tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar şi cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenţi la tot ce întâlnim în viaţă, căci lumea toată este grădina de care noi toţi trebuie să avem grijă.
“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu” - Sfânta Scriptură.

Medicul

Un medic a intrat in spital in graba dupa ce a fost chemat intr-o interventie chirurgicala de urgenta. El a raspuns imediat la apel, si-a schimbat hainele si a mers direct la blocul operator. Inainte de a intra in sala de operatie, a trecut pe langa tatal baiatului, care statea speriat pe hol.
Imediat ce l-a vazut, tatal a inceput sa strige:
- De ce ti-a luat atat de mult timp pana sa vii? Nu stii ca viata fiului meu este in pericol? Nu ai suflet!
Doctorul a zambit si a spus:
- Imi pare rau, nu am fost in spital si am venit cat de repede am putut, chiar dupa primul apel. As vrea sa va calmati ca sa imi pot face treaba.”
- Sa ma calmez? Cum ar fi daca fiul tau ar fi in acea camera? Tu ai putea fi calm? Daca propriul fiu iti moare din cauza ca medicul intarzie… ce faci?" – a spus tatal mai mult tipand.
Medicul a zambit din nou si a raspuns:
- Vom face tot posibilul sa il salvam. Apoi a intrat in sala de operatie, insa nu inainte de a il auzi pe tatal baiatului spunand “Oferirea sfaturilor atunci cand nu ai nicio problema pare a fi o treaba foarte usoara.”
Operatia a durat cateva ore; medicul a iesit din sala fericit:
- Fiul dumneavoastra este in afara oricarui pericol – i-a spus tatalui aflat in sala de asteptare. Daca aveti orice alte intrebari, va rog sa va adresati asistentei – a adaugat medicul.
- De ce este atat de arogant? Nu a putut astepta cateva minute? Voiam sa aflu mai multe detalii despre starea fiului meu, a spus tatal cand a vazut o asistenta iesind din sala de operatie.
Asistenta a raspuns cu lacrimi in ochi:
- Fiul sau a murit ieri, intr-un accident rutier. Era la inmormantare cand l-am sunat pentru operatia fiului dumneavoastra. Si acum, ca a salvat viata fiului dumneavoastra, a plecat sa isi inmormanteze copilul.

Morala: Nu judeca niciodata pe nimeni deoarece nu stii cum este viata lor si nici prin ce trec.

Zdrentărosul fericit

Un călugăr s-a rugat mult la Dumnezeu, să-i arate pe cel de la care ar putea învăţa calea Împărăţiei.
Într-o zi, mergând la biserică, monahul a întâlnit lângă uşă un cerşetor zdrenţăros, plin de bube. Trecând, monahul îl salută, după obicei:
– Ziua bună!
– Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea!
– Să-ţi dea Domnul fericire, atunci bătrâne!
– Nu ştiu să fi fost vreodată nefericit!
– Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti!
– Nu duc lipsă de nimic!
– Dar tu n-ai nicio nevoie?
– Nu-mi doresc bunăstarea şi tocmai aceasta este bunăstarea mea, nu-mi doresc fericirea şi tocmai aceasta este fericirea mea, dacă sufăr de foame mulţumesc lui Dumnezeu, dacă mi-e frig, îi mulţumesc lui Dumnezeu, când toţi mă gonesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că Voia lui Dumnezeu este totdeauna desăvârşită, bună şi dreaptă.

Căinţa păcătosului

La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele sau, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
"Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire.
1. Firească este pacea,
2. împotriva firii este duşmănia şi
3. mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat. "
(Sfântul Atanasie cel Mare )

Cui acordăm mai multă atenţie

Oare cât timp din zi acordăm noi trupului şi cât sufletului?
Dacă suntem sinceri cu noi, vom recunoaşte că acordăm mai mult timp trupului decât sufletului.
Un grup de europeni a pornit într-o expediţie  prin Tibet  ghidaţi de un şerpaş. Oamenii îşi făcuseră un plan: cât au de mers pe zi, cât să se odihnească, şi se străduiau să-l respecte.
După mai multe zile de ritm alert, ghidul tibetan al europenilor se opri dintr-o dată, se aşeză pe o piatră şi rămase aşa cu ochii închişi mai mult de o oră.
Membrii expediţiei cerură explicaţii. Şerpaşul stătea nemişcat ca şi cum nu auzea nimic. Europenii trecură la ameninţări, că n-or să-l mai plătească. Tibetanul nu era afectat.
După o vreme, se ridică şi porni mai departe fără să spună nimic . Se puseră toţi în mişcare, dar după câţiva paşi, unul dintre europeni îl întrebă: "De ce te-ai oprit şi ce te-a făcut să reiei urcuşul?"
Şerpaşul răspunse: "Trupurile noastre au mers prea repede. Aveam nevoie să ne oprim ca să ne ajungă din urmă şi sufletele. Altfel, călătoria noastră riscă să nu aibă sorţi de izbândă."

Adevărul e că toţi avem nevoie să ne oprim din când în când din zbaterea pentru cele materiale, ca să nu pierdem pe drum sufletul.

Patimile şi chiparoşii

Un bătrân pustnic, fiind întrebat de ucenicii săi asupra mijlocului de a combate relele înclinări, i-a dus într-o plantaţie de chiparoşi. Acolo el a poruncit unuia dintre ucenicii săi să scoată un chiparos tânăr pe care i l-a şi arătat. Iar ucenicul l-a scos îndată, fără de nicio greutate, cu o singură mână.
Bătrânul i-a arătat un altul, puţin mai mare. Şi pe acesta ucenicul l-a scos, însă cu un efort mai mare fiind nevoit să se folosească de ambele mâini.
Pentru a-l scoate şi pe cel de-al treilea, care era şi mai marem ucenicul a trebuit să ceară ajutorul altuia să-l ajute şi împreună, cu multă strădanie, au reuşit.
În sfârşit, bătrânul pustnic le mai arătă un altul, care era înalt şi foarte gros, pe care nici toţi ucenicii săi nu au reuşit nicidecum să îl mişte. Atunci bătrânul pustnic, luând aceasta drept pildă pentru ucenicii săi le-a spus:
- Iată scumpii mei fii, cum sunt patimile noastre… La început, cât încă nu s-au înrădăcinat, îţi este uşor a le scoate. Dar când printr-o îndelungată nepăsare au fost lăsate să prindă rădăcini adânci în inima ta, îţi este greu să le mai stăpâneşti. Stăruiţi, deci, din vreme, ca să dezrădăcinaţi toate înclinaţiile cele rele care mai târziu v-ar putea da de lucru, aducând cu ele şi pierderea voastră.
Adesea, şi noi ne învoim cu gândul că avem de făcut schimbări în viaţa noastră, însă le tot amânăm, socotind că avem suficient timp pentru a ne îndrepta. Dar vremea, care se scurge până să ne apucăm noi de treabă, nu face decât să ne adune alte şi alte neajunsuri.