Crestinul ortodox

 

 

SUFLET CURAT

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului.

Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas ? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.

După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.

- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se “murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite...

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.” - Sfântul Ioan Gură de Aur

SIRETURILE UNCHIULUI

Trăia odată un băietel într-o familie de oameni înstăriti. Părintii săi au vrut să-i arate calea mai usoară a vietii si s-au străduit să-i ofere tot ceea ce-si dorea. I-au dat haine frumoase, mâncare bună si jucării pe măsură.

Fratele tatălui era un om bun, care nu avea mare avere. Chiar dacă trăia într-o căsută micută avea parte de multi prieteni deosebiti si de vecini săritori. Viata lui era plină de bucurie.

Părintii copilului adeseori îl încărcau cu daruri si-l trimiteau să-si petreacă timpul cu unchiul cel drag atunci când ei plecau din oras cu treburi.

Fiecare vizită reprezenta pentru copil un motiv de bucurie. Adesea unchiul îl plimba prin pădure si-i prezenta plantele si animalele care trăiau acolo. Pentru fiecare dintre ele unchiul inventa o scurtă povestire cu tâlc. Astfel, magia naturii ii se dezvăluia în fata ochilor mirati de copil.

După un timp, copilul a crescut ti a început să-si viziteze unchiul din ce în ce mai rar. A început să le acorde prietenilor de-o seamă din ce în ce mai mult timp. Devenise un adolescent înalt cu o puternică personalitate. Atmosfera blândă, patriarhală din casă a început să fie din ce în ce mai des tulburată de certurile dintre copil si părinsii săi. Acesta nu dorea să-i ajute cu nimic si mereu fugea degrabă să se întâlnească cu prietenii săi.

Părintii erau foarte supărati si nu puteau cu nici un chip să-l strunească. De fiecare dată când îi spuneau ceva, tânărul sărea ca ars.

Atunci, tatăl s-a hotărât că cel mai bine ar fi să-l cheme la un sfârsit de săptămână pe fratele său. stia că în ochii copilului acesta era o persoană deosebită, plină de întelepciune. Fără să-i spună nimic băiatului, l-au invitat pe unchiasul cel drag si i-au povestit toate necazurile lor. Acesta din urmă a acceptat cu mare bucurie invitatia si într-o vineri, după prânz, a sosit la ei.

Tânărul si-a văzut unchiul  si s-a bucurat nespus, si-a amânat toate întâlnirile cu prietenii si a decis să-si petreacă sfârsitul de săptămână împreună cu acesta.

La cină, din vorbă în vorbă, părintii au început să se plângă de comportamentul băiatului, de faptul că acesta nu vrea să-i ajute cu nimic si se arătau foarte îngrijorati de viitorul său. Adolescentul riposta de fiecare dată, dar în sufletul său era rusinat că toată această discutie avea loc în fata unchiului său la care tinea atât de mult. Pe de altă parte, unchiul stătea în capul mesei si zâmbea fără să scoată un cuvânt.

Ca la fiecare ceartă si de data aceasta copilul se supără atât de tare încât iesi din cameră si se duse în dormitorul său.

Sâmbătă dimineată, tânărul îsi găsi unchiul în grădina din spatele casei. Au început să stea de vorbă la fel ca atunci când el era mic. Totusi, cu fiecare cuvânt, băiatul astepta ca unchiul să-i reproseze purtarea sa astfel încât el să se poată justifica. Acel cuvânt nu a sosit oricât a asteptat băiatul. El nu îndrăznea să pornească discutia si a decis să astepte. La fel s-a întâmplat si în ziua următoare.

Cu toate că băiatul îsi dăduse seama că tatăl său si-a chemat special fratele pentru a-l dojeni, vedea că acest lucru nu se întâmplă iar timpul petrecut împreună se scurgea implacabil.

Duminică seara, unchiul se pregătea să plece la casa lui. Atunci îl rugă pe băiat să-i încheie sireturile de la pantofi întrucât el era bătrân si nu mai putea face acest lucru. Băiatul a sărit imediat să-l ajute.

Cât timp băiatul era aplecat la picioarele sale bătrânul glăsui:

- tii minte nepoate cât de puternic si de vânjos eram când te luam în spate prin codrii de nepătruns?

- Cum să nu, este o amintire foarte dragă mie. Fiecare clipă petrecută cu tine este o mare bucurie.

- Uită-te la mine cât de bătrân si de neputincios am ajuns. Tu trebuie să-mi legi sireturile pentru că eu nu o mai pot face, a spus bătrânul zâmbind.

Învătat cu povestirile pline de tâlc ale unchiului, băiatul a realizat că aceste cuvinte erau mai profunde decât păreau la prima vedere. si-a dat seama că el a crescut si a devenit mai puternic iar părintii lui îmbătrânesc. Dintr-o dată, comportamentul său i s-a părut iresponsabil.

De atunci, băiatul s-a schimbat complet, si cu multă dragoste fată de părinti, i-a ajutat mereu.