Cioara

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O cioară trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă, într-o zi, a văzut o lebădă…
,,Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara.
,,Și eu sunt atât de neagră. Această lebădă trebuie să fie cea mai fericită pasăre din lume.”
Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea.
,,De fapt”, i-a răspuns lebăda ,,simțeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasare care a fost creată.”
Apoi cioara l-a abordat pe papagal.
Papagalul i-a explicat:
,,Am trăit o viață foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.”
Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl vadă.
După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun.
,,Dragul meu păun”, a spus cioara ,,ești atât de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre de pe planetă.”
Păunul a răspuns:
,,Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă și fericită pasăre de pe planetă. Însă, din cauza frumuseții mele, sunt închis în această grădina zoologică. Am cercetat cu atenție grădina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușca. Așa că zilele trecute m-am gândit că dacă aș fi o cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”
_________________
Morala:
Aceasta este și problema noastră. Ne comparam în mod zadarnic cu alții și ne întristăm. Nu prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii! Învață să fii fericit cu ceea ce ai în loc să te agăți de ceea ce nu ai! Întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai puțin decât ai tu!
Persoana care este mulțumită cu ceea ce are este cea mai fericită persoană din lume!
,,Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” – Proverbele 15:15

Teodor Ciurariu

Sfatul preotului in tacere...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un membru al unei biserici, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze acasă, așa că a plecat în căutarea lui... 

L-a găsit pe om acasă în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic. După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi se lăsă pe spate în scaun incă tăcut.

Gazda a urmărit toate acestea curios să afle continuarea, însă după ce intensitatea flăcării din jarul singuratic s-a diminuat, a existat o strălucire de moment și apoi focul nu mai era.

Nici un cuvânt nu au rostit de la salutul initial, ci doar au urmărit amândoi întreaga scenă.

Când preotul se pregătea să plece, a luat jarul mort și după ce l-a pus din nou în mijlocul focului, acesta din urmă a început să strălucească din nou cu lumină și căldură de la cărbunii aprinși. 

Când preotul a ajuns la ușă să plece, gazda lui a spus doar atât: "Vă mulțumesc mult pentru vizita dumneavoastră, dar mai ales pentru predică. Voi fi din nou în biserică săptămâna viitoare."

Păstrează strălucirea din viața ta! 

Du-te la biserică cât de des poți !!!

Vizita unui lup

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Cândva un vânător ne-a relatat o întâmplare neobișnuită , despre o vânătoare de lupi.

-Am avut parte de o vânătoare cât se poate de reuşită, am găsit cu uşurinţă ascunzişul lupilor.

Lupoaica am împuşcat-o pe loc cu arma mea de vânătoare, iar câinele meu a omorât doi pui de-ai săi.

Pe când mă lăudam eu soţiei cu vânatul meu, s-a auzit din depărtare un urlet de lup neobişnuit.

În el simţeam durere şi dor.

În dimineaţa următoare, cu toate că m-am sculat destul de greu, un zgomot din curte m-a trezit şi am ieşit în grabă.

Un tablou groaznic s-a arătat înaintea ochilor mei: în faţa casei mele stătea un lup mare.
O imensitatea de fiară !

Câinele era în lanţ şi lanţul scurt.

Mă îndoiesc că ar fi ajutat cu ceva dacă era mai lung.

Lângă lup era fiica mea şi se juca cu coada lupului.

Nu o puteam ajuta cu nimic în acel moment, iar ea, fiind mică, nu înţelegea ce primejdie o pândeşte.

Mi-am încrucişat privirea cu a lupului. Am ştiut atunci că era capul familiei de lupi pe care o omorâsem cu o zi în urmă.

Zăpadă era mare și frigul era pe măsură .

Abia mi-am auzit glasul când am şoptit:

„Nu-mi atinge fiica, mai bine omoară-mă pe mine!”.

Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar fiica m-a întrebat:

„Tati, ce ai păţit?”, a lăsat coada lupului şi a alergat înspre mine.

Am strâns-o în braţe, iar lupul a privit intens în ochii mei și plecat lăsându-ne în pace.

Nu mi-a făcut rău mie sau copilului meu, cu toate că eu i-am pricinuit durere şi suferinţă omorându-i întreaga familie.

El s-a răzbunat.
S-a răzbunat fără vărsare de sânge.

Mi-a arătat că e mai puternic decât oamenii.
Din acel moment nu am mai pus mâna pe armă și nu am mai vânat.

Mitropolitul Neofit de Morfu

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mitropolitul Neofit de Morfu povestește despre un diavol care dă mărturie despre Maica Domnului

Îmi amintesc de un om care era posedat de un demon. Și l-am auzit pe diavol spunând următoarele lucruri șocante:

- Proștilor (diavolii vorbesc așa, cu grosolănie)... proștilor, voi faceți atâtea păcate... și noi... dar "Manolis" vă iartă."

Cine este Manolis? Este Emanuel (Iisus Hristos)

Diavolul nu Îl numește Emanuel, ci Manolis, deoarece întotdeauna caută să-L defaime. 

- Și Manolis vă iartă întotdeauna!

Și când faceți un păcat mare, la Cine vă duceți ca mijlocitor către Hristos? Alergați spre Ea!

Nu îndrăznește niciodată să-I spună numele Maria sau Mariam (Fecioara Maria)

- Alergați spre Ea! Și orice Ea cere, El Îi oferă.

Un preot care făcea exorcizarea în acel moment, l-a întrebat pe diavol:                            

- De ce Hristos Îi oferă atâtea favoruri?

Ascultă acum ce a răspuns diavolul prin gura omului posedat:

- Prostule, ești preot și nu știi de ce? De ce te-ai mai făcut preot, atunci? Pentru că I-a împrumutat ceea ce El nu avea. Pentru că I-a împrumutat un trup. Și El Îi este întotdeauna îndatorat.

Auziți? În cazul în care îmi împrumutați niște bani când am nevoie, dacă sunt o persoană decentă, vă voi fi îndatorat pentru tot restul vieții mele. Acum, gândiți-vă la Dumnezeu - nobil așa cum este El - cât de îndatorat este El față de Cea Care L-a împrumutat... 

Iar diavolul spunea: 

- Nebunilor! Chiar și trupurile voastre, când Manolis le-a creat, le-a făcut precum "lemnul" pe care iudeii L-au agățat.

Nu a zis "cruce", el este incapabil să spună "cruce".

- Deschideți-vă puțin brațele! Deschideți-vă brațele și vedeți ce formă are corpul vostru. El v-a creat trupul în forma "lemnului" pe care l-au agățat iudeii. Și totuși, nu credeți în El! Sau, chiar dacă credeți, credeți puțin.

Celălalt lucru pe care l-a spus diavolul; de care, când l-am auzit, m-am îngrozit:

- O singură neascultare am făcut... eram un înger... și am căzut în iad pentru totdeauna cu toți îngerii mei. Voi păcătuiți în fiecare zi, dar când spuneți o singură dată "Am păcătuit!", Ea intervine (adică Fecioara Maria) și El vă iartă imediat! El vrea ca voi să fiți cu El pentru veșnicie.

Diavolul nu rostea nici cuvântul "Rai".

- Să fiți cu El și să vă bucurați de Lumina Lui! Această Lumină a Lui o primesc și eu, dar eu nu mă bucur de ea, mă arde foarte tare, în timp ce pe voi vă bucură. Unii dintre voi (adică Sfinții) se bucură de ea chiar și acum (adică din această viață) și aceia dintre voi care nu vor merge cu El în veșnicie.

Auziți cum este Raiul? Este bucuria în Lumina necreată - Lumina dumnezeiască. Și ce este iadul? Este aceeași Lumină, deoarece Dumnezeu este omniprezent, Iar Lumina Sa ajunge chiar și în iad. Dar demonii și condamnații nu pot experimenta această Lumină cu bucurie într-un mod conștient, deoarece aceasă Lumină este plină de informație și accesibilă în funcție de dorința fiecărei persoane. Ce ne aduce ea în schimb? Doamne ferește dacă mergem acolo, în iad, ne provoacă arsuri. Din Lumină devine Foc și ne verifică conștiința și ne arde conștiința. Pentru că ducem cu noi conștiința pe care am avut-o în această viață, o luăm cu noi.

Dumnezeu să ne facă vrednici de această Lumină, pentru ca ea să fie o Lumină a bucuriei! O Lumină plină de cunoaștere și înțelepciune, pentru ca noi să putem încheia ceea ce am început în această viață temporară.

Acest duh teribil (diavolul) a încheiat, spunând:

- Am comis un singur păcat și sunt de atunci în iad. Voi păcătuiți în fiecare zi și Manoli vă iartă prin mijlocirile Ei.

Preotul a întrebat:

- De ce ai întrat în acest om?

- Părinții lui au păcătuit și el a ajuns neglijent cu cele duhovnicești, de aceea am intrat! El nu-mi îngăduie - n-ai idee de câte ori am cerut - El nu-mi îngăduie să mă unesc cu vreun trup cu o femeie - în același fel în care Duhul Său s-a unit cu Ea (Fecioara Maria) El nu-mi îngăduie, pentru ca răul să nu devină veșnic.

Vedeți cât de mult ne iubește Hristos? Să nu îngăduie răului să se înveșnicească.

- Nu numai că El nu îmi îngăduie să fac acest lucru, dar, fiindcă nu pot deveni un om - diavol, în același mod în care El a devenit om - Dumnezeu, la fel și diavolul dorește să devină un om - diavol. Din moment ce nu pot deveni unul, uneori, El îmi îngăduie să intru în cineva care este nepăsător cu cele duhovnicești.

Auziți? Să intre în chipul Lui Dumnezeu, adică în om. Să-l chinuie și să-l stăpânească.

(Mitropolitul Neofit de Morfu, Cipru)

Pustnicul si Boul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Odată un țăran a auzit la biserică pe preot spunând că dacă dai milostenie, vei primi însutit de la Dumnezeu.Când s-a întors acasă s-a înțeles cu femeia sa să dea milostenie singurul bou pa care-l aveau, iar Dumnezeu le va da 100 de boi pentru această faptă bună. Nu a șovăit deloc să-și dea boul, având deplină încredere în Dumnezeu.

Așadar a dat boul și aștepta răsplata de la Dumnezeu. Timpul trecea, dar boii nu mai veneau. Într-o dimineață a hotărât să urce pe muntele din vecinătate ca să-L afle pe Dumnezeu și să-L întrebe când îi va da cei 100 de boi, așa cum a auzit în predica preotului.Urcând pe munte a întâlnit un pustnic, care l-a întrebat:

– Unde mergi?

– Merg să-L caut pe Dumnezeu și să-L întreb când îmi va da cei 100 de boi pentru milostenia pe care am făcut-o.

– Când Îl vei găsi, i-a spus pusnicul, întreabă-L și despre mine. Spune-I că de patruzeci de ani sunt în munte și trăiesc pustnicește: Oare am dobândit Împărăția Cerurilor?

– Desigur, a răspuns țăranul și și-a continuat drumul său.
Puțin mai sus a întâlnit un bătrân cu barbă albă, care l-a întrebat:

– Pe cine cauți?

– Am auzit în biserică că de fac milostenie, voi primi însutit de la Dumnezeu. Acum Îl caut pe Dumnezeu ca să-mi spună când mă va răsplăti pentru milostenia mea.

– Întoarce-te la casa ta și sapă sub copacul din curtea ta și vei afla un urcior cu lire.Nu spune nimănui despre acesta, ci numai continuă să ajuți lumea și nu vei duce lipsă de nimic în viața ta.

– Îți mulțumesc,Gheronda.Dar mai am ceva să-ți spun.În timp ce veneam să te aflu, am întâlnit un pustnic care mi-a cerut să te întreb dacă după patruzeci de ani de asceză și nevoințe duhovnicești a dobândit în cele din urmă Împărăția Cerurilor.

– Să-i spui acelui pustnic că și alți patruzeci de ani de va ședea în munte, tot nu va dobândi Împărăția Cerurilor. Acestui pustnic îi dau de patruzeci de ani câte un posmag în fiecare zi, însă astăzi, știind că vei veni tu, i-am dat doi posmagi, unul pentru el și unul pentru tine. Însă el, în loc să-ți dea ție unul, i-a ținut pe amândoi pentru sine, fără să aibă încredere în Mine. Tu însă, fără șovăire, ai dat boul, crezând în ceea ce ai auzit în biserică.

Părintele Dorian Oprișor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mergând cu uber-ul, am obiceiul să vorbesc cu șoferii despre multe ...
În ultima călătorie îmi spune soferul:
- Părinte, eu sunt din Ardeal. De mic copil am fost în biserica din sat ba în altar cu Paintele, ba la strana. Atâta har avea Părintele ... l-am ținut de duhovnic până la 18 ani când ...
- Când ce? Întreb eu curios.
- Când în satul vecin a venit un preot tânăr și așa cu era el încerca să-și atragă comunitatea spre biserică, avea râvnă. Duhovnicul meu, văzând asta, de ciudă și pentru că avea relații la episcopie, a aranjat să-l trimită pe Părintele tânăr undeva departe, la cucuieții din deal, și satul vecin l-a făcut filia lui, deși parohia lui era mare. Acum are două sate. De atunci eu nu mă mai pot apropia de un preot, mă credeți? De la 18 ani nu am mai primit Sfintele Taine. Și știți ce nu înțeleg? Lumea tot îl caută pe Părintele bătrân și tot îl ține de "preot cu har". 

De ce Părinte? Cum de e asa oarbă lumea?

- Dragule - îi răspund - ce scrie în Scriptură? "de aceea vă urăște pe voi lumea, că Eu v-am ales pe voi din lume. Căci dacă erați din lume, lumea iubea ce este al ei". Părintele acesta de care îmi povestești e din "lume". E pătimaș, e avar ca și ei și atunci ei se regăsesc în el. De aceea la unul ca el e biserica plină duminica și la un preot care nu e din "lume" și chiar își dorește să mântuiască turma pe care o are, biserica e goală duminica. Mai zice și în popor: "cine se aseamănă, se adună". Un om pătimaș nu se va lipi de un duhovnic cu har niciodată.

 Se va lipi de unul pătimaș ca el.
- Vai Părinte ... mi-ati dat de gândit ...

Părintele Dorian Oprișor

Doi fraţi ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, s-au certat. Cearta a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când între cei doi nu a mai fost putință de înțelegere.

 
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. “Caut de lucru pentru câteva zile, a spus străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.

 “Da, a răspuns fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard înalt, să nu-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de însetare, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fratele cel mare a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard înalt, cum ceruse el, ci era un pod care unea cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus: “Eşti un om cu adevărat bun, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după toată supărarea ce ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale.

 “Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.

 “Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…”. 

Tâmplarul era Hristos.

Eu vreau sa il cunosc pe Dumnezeu.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                              

Un ascet pelerin a ajuns intr-un sat. A venit la el un om care i-a spus ca vrea sa il cunoasca pe Dumnezeu.
- Ai iubit vreodata pe cineva? l-a intrebat ascetul.
- Nu, nu sunt vinovat de un lucru atat de obisnuit. Nu am cazut niciodata atat de jos. Eu vreau sa il cunosc pe Dumnezeu.
- Nu ai simtit niciodata suferintele dragostei? l-a intrebat din nou ascetul.
- Iti spun adevarul, i-a raspuns omul.
Calugarul a intrebat pentru a treia oara.
- Gandeste-te bine. Nici macar putina iubire pentru cineva, pentru oricine? Nici macar putin nu ai iubit?
- De ce pui aceeasi intrebare mereu? l-a intrebat omul. Nu ti-am spus ca nu? Eu vreau starea de indumnezeire, vreau realizarea de sine.
La acestea, ascetul a replicat:
- Atunci va trebui sa ma ierti, dar trebuie sa mergi la altcineva. Experienta mea imi spune ca daca ai fi iubit pe cineva, pe oricine, daca ai fi avut o licarire a iubirii, atunci as fi putut sa o ajut sa creasca, sa se dezvolte, sa ajunga la Dumnezeu. Dar daca nu ai iubit niciodata, atunci nu ai nimic in tine, nu ai nici o samanta care sa poata creste ca un copac. Prietene, in absenta iubirii, eu nu vad nici o poarta catre Dumnezeu.
//pildepentrutoti.blogspot.com/

O ISTORIOARĂ ADEVARATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
- Unde stai, copile?
- Hai, ca eu stiu unde!
Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: "Du-te de-aici, satano!" Barbatul zicea: "Tu esti aripa satanei!" Au trecut niste copii pe acolo: "Treci, drace, de-aici!" Dar femeia striga pe urma: "Vai de mine, casa asta este iad!"

Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.

Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!

Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!

Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra.

TOT TIMPUL CU INIMA ÎN BISERICĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                    

Un preot cu viata sfanta si inzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, aflandu-se la rugaciune in biserica, cu mai multi oameni,
pe cand tamaia biserica
si credinciosii, ajungand in dreptul unei femei,
nu a tamaiat, dar mai incolo, unde era un scaun gol a tamaiat de trei ori acel scaun si apoi a continuat cu restul bisericii.

Dupa ce s-a incheiat slujba,bineinteles ca femeia a mers la parinte si l-a intrebat.

- Parinte, am observat ca atunci cand ati tamaiat in biserica, ajungand in dreptul meu,
pe mine nu m-ati tamaiat dar mai incolo,
ati tamaiat un scaun gol, de ce parinte?

- V-am gresit cu ceva?

-Fiica mea, i-a spus parintele,
eu am vrut sa te tamaiez si pe tine,
dar tu nu erai in biserica ,
erai aici numai cu trupul,
caci inima si mintea ta nu erau acolo,
ci departe, dar mai incolo
in acel scaun gol, știi cine sta de obicei acolo?

- Da, i-a spus femeia, sta sora Maria, care e bolnava si nu a putut veni.

- Asa este, e bolnava pe pat, dar cu inima si mintea a fost aici cu noi...

Femeia cu lacrimi in ochi si-a cerut iertare, iar preotul a imbratisat-o si a binecuvantat-o spunandu-i sa fie mereu cu luare aminte si cu bagare de seama.

Mintea, gândul și inima tot timpul la Domnul să fie!
Doamne ajuta!

Doi Ingeri calatori

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doi Ingeri calatori

s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite .

Familia a refuzat sa-i lase pe Ingeri

sa innopteze in camera de oaspeti .

In schimb , le-a oferit o camaruta in subsol .

In timp ce isi faceau paturile,

Ingerul cel batran a vazut o gaura in perete

si a reparat-o imediat . Cand Ingerul cel tanar l-a intrebat de ce , celalalt Inger i-a raspuns :

"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".

Continuindu-si drumul, in noaptea urmatoare

Ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa

unui om foarte sarac ,dar foarte ospitalier .

Taranul locuia impreuna cu sotia lui .

Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau , i-au lasat pe Ingeri sa doarma in patul lor , unde se puteau odihni in voie .

Cand s-au trezit a doua zi , Ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand .

Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit , murise pe camp .

Ingerii l-au imbarbatat pe taran

si au plecat mai departe.

Pe drum , cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran , cum se poate intampla un asemenea lucru ?

"Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el .
"A doua familie avea atat de putin , dar era in stare sa imparta totul , si tu i-ai lasat vaca sa moara".
“Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi",
i-a raspuns Ingerul cel batran.
“Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi.”
Uneori chiar asa se intampla cand viata nu se desfasoara asa cum ar trebui .
"Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur .
De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva , am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca . Noaptea trecuta , cand am dormit in patul familiei de tarani , ingerul mortii a venit dupa sotia lui .
I-am dat in schimb vaca .”
Daca ai Credinta, stii ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau .
S-ar putea sa nu stii cum anume , (poate nu afli de ce anume te-a Pazit DUMNEZEU) dar stii ca e asa !
Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede ... Unii ne devin prieteni si stau aproape de noi ...
lasandu-si minunatele amprente asupra inimii noastre , iar noi nu mai suntem aceiasi pentru ca prietenia lor ne-a transformat !!!
Ieri a trecut .
Maine este un mister .
Astazi este un Dar .
De aceea se cheama prezent (engl.: present = dar)!
Cred ca viata este minunata ...
traieste si bucura-te de fiecare moment ...

ÎN OCHII OMULUI ZDRENȚUROS SE VEDE RAIUL LUI HRISTOS

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o biserică se întâmpla să vină cu regularitate un bătrânel în haine ponosite și zdrețuroase.
Lumea, evident, se îmbrăca frumos la biserică, îşi luau - vorba ceea - hainele de duminică.
Bătrânelului în schimb părea să nu-i pese. Haină murdară, prăfuită, pantaloni pătați ...
Așa că oamenii au început să fie deranjați de treaba asta și i-au spus preotului. Preotul a promis să se ocupe de problemă. Așa că l-a luat pe bătrânel deoparte și i-a zis :
- Tu știi cum ar trebui să vină îmbrăcați oamenii la noi la biserica ?
- Nu știu, părinte.
- Dar de rugat te rogi lui Dumnezeu din toată inima ?
- Da, părinte, mă rog.
- Păi uite, diseară, când îți faci rugăciunea, întreabă-L pe Dumnezeu cum ar trebui să fie îmbrăcați oamenii care intră în biserica asta.
- Bine, părinte.
A doua zi, bătrânelul apare la biserică în aceleași haine ponosite şi zdrențuroase.
Preotul îl întreabă :
- L-ai intrebat pe Dumnezeu aseară cum să te îmbraci ?
- L-am intrebat, părinte.
- Și ce-a zis Dumnezeu ?
- A zis că nu știe, pentru că El n-a intrat niciodată în biserica asta.
------------------------------------------------
Morala : Nu disprețui niciodată pe nici un om, că nu ştii slava lui înaintea Bunului DUMNEZEU.

PILDA ZILEI:"Mângâiere pentru bolnavi"

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Era prima saniversare a căsătoriei lor.
Fotis voia să-i facă un cadou de valoare soţiei sale. S-a gândit însă să-i dea Ellisei libertatea de a alege.
– Iubirea ta mă emoţionează mult, i-a zis Ellisa soţului ei. Îţi mulţumesc pentru că îmi dai dreptul de a alege. Aş vrea să mergem acum la magazin.
– Imediat şi cu mare plăcere, a răspuns Fotis.
– Dar unde mergem, Ellisa? Aici unde mă conduci nu există magazine. Nu vezi ce case sărace sunt?
– Ai puţină răbdare şi vei înţelege, a răspuns soţia cu multă bunătate.
Curând au ajuns pe un drum strâmt, care ducea la o casă de cărămidă.
Au intrat înăuntru. Pe pat era întinsă o femeie tânără, palidă şi slabă. În jurul ei se aflau trei copilaşi.
– Doamna Vasiliki, cum îţi merge astăzi? Am adus medicul, aşa cum am promis. Este soţul meu.
– Fotis, doamna Vasiliki suferă de mult timp. Şi-a pierdut soţul şi se luptă să-i crească pe cei trei copii ai săi.
Medicul, la început, a rămas uimit. Apoi şi-a revenit. A ieşit imediat afară şi a luat geanta din maşină. Apoi a examinat-o pe bolnavă cu blândeţe.
– Doamnă Vasiliki, voi veni în fiecare zi să vă consult, până ce o să vă faceţi bine. De medicamente mă voi îngriji eu…
– Iar de copii o să am eu grijă, completează Ellisa cu bunătate şi fericire.
– Da, înţeleg acum de ce m-ai adus aici, adaugă medicul. Şi trebuie să te încredinţez, Ellisa, că ai ales cel mai bun cadou pentru aniversarea căsătoriei noastre. Un colier de iubire necondiţionată pentru semeni!…

Calea adevărată

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                  

      Un frate a plecat, odată, din părţile unde trăia avva Pimen şi s-a dus într-un ţinut străin. Acolo s-a întâlnit cu un pustnic care era plin de dragoste şi, de aceea, mulţi veneau la el. Fratele i-a vorbit despre avva Pimen, iar pustnicul, auzind despre virtutea bătrânului, a vrut neapărat să-l cunoască. La câtăva vreme după ce fratele s-a întors în Egipt, pustnicul s-a sculat şi a venit din ţinutul străin în Egipt, la fratele cu pricina, căci îi spusese unde locuieşte. Văzându-l, fratele a rămas uimit şi s-a bucurat foarte tare. Pustnicul i-a zis
Te rog, fii bun şi du-mă la avva Pimen.Atunci, fratele l-a condus la bătrân, spunându-i acestuia
E un om vestit, iubitor şi ţinut la mare cinste în ţara sa. I-am vorbit despre tine şi a venit anume ca să te cunoască.Bătrânul l-a primit cu bucurie, s-au îmbrăţişat, apoi s-au aşezat. Străinul a început să vorbească din Scriptură, despre tot felul de lucruri spirituale şi cereşti, dar avva Pimen şi-a întors faţa şi nu i-a dat nici un răspuns. Celălalt, văzând că nu vrea să vorbească cu dânsul, s-a supărat, a ieşit şi i-a zis fratelui care-l adusese
Am bătut drumul degeaba până aici. Uite, am venit la bătrân şi el nici nu vrea să-mi vorbească. Atunci fratele a intrat la avva Pimen şi-l întreabă
Avva, omul acesta mare şi slăvit în ţinutul său a venit aici pentru tine. De ce nu-i vorbeşti ? Bătrânul îi zice
El este sus, vorbeşte despre lucruri cereşti, iar eu sunt jos, vorbesc despre lucruri pământeşti. Dacă mi-ar fi vorbit despre patimile sufletului, i-aş fi răspuns. Dar la cele spirituale eu nu mă pricep.Fratele a ieşit şi i-a spus străinului
Bătrânul nu se grăbeşte să vorbească din Scriptură, dar dacă-l întrebi despre patimile sufletului, îţi va răspunde. Acela, străpuns până la lacrimi, a intrat la bătrân şi i-a zis
Ce să fac, avva, fiindcă mă stăpânesc patimile sufletului ?
Bătrânul l-a privit cu bucurie şi i-a zis
De data asta ai venit bine ! Acum deschide-ţi gura despre asemenea lucruri şi eu ţi-o voi umple cu bunătăţi.Celălalt, trăgând mult folos, a zis
Într-adevăr, aceasta este calea adevărată ,şi s-a întors în ţinutul său mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit să cunoască un asemenea sfânt.

O adevarata minune

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Am mai postat această minune dar de câte ori o citesc îmi dă un mare curaj, bucurie dar și responsabilitate.

Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a relatat-o fericitul părinte Gavriil, care a fost mulţi ani stareţul sfintei mănăstirii Dionisiu, din Muntele Athos). Acesta era puţin învăţat, dar avea o credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti.

Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de oboseală venele îi pocneau şi-i supurau. De multe ori, din cauza aceasta apăreau pe jos pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei şi a plecat la Domnul, imediat după ce a săvârşit Sfânta Liturghie. Cum nu era prea învăţat, din neştiinţă, n-a aşezat miridele pe Sfântul Disc după rânduială. Obişnuise să pună părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului iar pe cele ale sfinţilor în stânga Lui.

Odată a vizitat mănăstirea un arhiereu care urma să hirotonească un diacon. La laude, acesta a intrat în Sfântul Altar, s-a îmbrăcat cu veşmintele, apoi a mers la Proscomidie care fusese pregătită şi încheiată, urmând ca arhiereul doar să pomenească. Acesta a văzut că preotul nu aşezase bine miridele şi i-a zis: „Vino încoace, părinte, să vezi că n-ai aşezat bine miridele! Ai inversat pe Maica Domnului cu cetele sfinţelor. Nu ţi-a zis, nu te-a văzut nimeni când ai făcut Proscomidia?”, „Ba da, Prea Sfinţite, a răspuns bătrânul. În fiecare zi când slujesc (nu era zi în care să nu slujească) mă vede îngerul slujitor, dar nu-mi zice nimic. Mă iertaţi, că neînvăţat cum sunt, am făcut asemenea greşeală. De acum înainte, voi lua seama”! „Cine ai zis că te slujeşte? N-ai cu tine un frate”? A întrebat epsicopul. „Nu, doar îngerul Domnului”! a zis preotul.

 

Episcopul a amuţit şi a priceput că are înaintea lui un preot harismatic. La amiază, după masa de prânz, episcopul l-a salutat pe egumen şi pe ceilaţi monahi şi a plecat.

În altă zi, fiind încă întuneric, când bătrânul preot a mers ca deobicei în Sfântul Altar ca să facă Proscomidia, îngerul Domnului a coborât la el. Pe când se închina, îngerul a văzut că preotul aşezase bine miridele. „Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!”, i-a zis. „Da, dar tu ai ştiut de atâţia ani că greşesc şi nu mi-au spus să mă îndrept”? „Am văzut, dar nu am fost îndreptăţit s-o fac. Eu nu sunt vrednic să-l corectez pe preot, ci am poruncă de la Dumnezeu doar să-l ajut şi să-i slujesc. Singur episcopul o poate face”!

________________________

Noi, creştinii de astăzi, bârfim pe preoţi de dimineaţă până în seară, îi osândim, îi judecăm şi le punem în cârcă mii de lucruri. Să luăm aminte, aşadar, cum vom vorbi de acum înainte despre orice preot.

Părintele Stefanos Anagnostopoulos

Extras din Explicarea Dumnezeiestii Liturghii, Ed. Bizantina 2005, pag. 27-28

Cele două grăunțe

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă: - Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui. Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roada lui multă. Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutăţile vieţii nu trebuie să ne sperie şi să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferinţa şi credinşa noastră şi ne va răsplăti negreşit, la momentul oportun. Cu speranţă şi rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieţii. Însă cei a căror inimă este plină de ei înşişi, în care nu mai este loc şi pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranţă şi încredere, aceia sfârşesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării întunericului – în ghearele vrăjmaşului din iad.

"Dumnezeu stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har".

Balerina

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

(Text și ilustrație de Veronica Iani)

– Sunt supărate, aud ca prin vis o voce necunoscută.

Un băiețel cu un fes verde pe cap intrase în seră.

– Ce-ai zis?! strigă la el grădinarul.

– Am zis că florile tale sunt supărate și de aceea nu înfloresc. Vor să fie admirate.

Tresar. De unde știe el asta?

Grădinarul începe să râdă.

– Un mucos a venit să mă învețe pe mine meserie?

Băiețelul își scoate fesul și, după ce își netezește puțin părul țepos, se apleacă asupra unei flori. Îl aud șoptindu-i:

– Ești atât de frumoasă!

Grădinarul, care se repezise să-l apuce de guler, se oprește ca trăsnit. Floarea își unduiește tulpina și trei boboci se deschid.

Băiețelul zice apoi altei flori:

– Ești minunată!

Și cinci boboci se desfac imediat.

– Ești minunată! îi zice grădinarul florii de lângă mine, dar ea rămâne neschimbată.

Băiețelul izbucnește în râs.

– Florile tale nu suportă să audă același compliment pe care l-au primit și alte flori.

O, cât de bine ne cunoaște!

Băiatul cu fes verde șoptește, rând pe rând, fiecăreia dintre noi un compliment. Sera se umple de zeci de culori și nuanțe.

– Minunatele mele orhidee! cântă și țopăie grădinarul.

La un moment dat se oprește.

– Dar ce-i cu tine pe aici? îi strigă băiatului.

– Tata vă roagă să treceți pe la el.

– Bine, fă-ți de lucru prin seră până termin treaba, apoi mergem.

Îl văd plimbându-se printre straturile de orhidee. Încep să mă înfurii. La mine când ajunge să vadă cât de frumoasă sunt? Când mi-a șoptit prima oară „Ești atât de delicată!”, nu a așteptat până am înflorit cu totul.

– Nu am mai văzut o asemenea floare, aud deasupra mea.

În sfârșit, ajunsese.

– Normal că nu, sunt orhideea-balerină.

– Ai dreptate! Floarea ta seamănă cu o balerină care dansează.

– Ai înțeles ce ți-am zis? îl întreb emoționată.

– Da, vă înțeleg pe voi, florile, nu și copacii. Ce nu pricep e de ce se ceartă prietenele tale. Fiecare zice că e cea mai frumoasă, dar toate sunteți la fel de frumoase.

Tușesc supărată.

– Știi, eu sunt cea mai frumoasă, degeaba se ceartă ele. Nu-i nevoie să faci o mie de flori ca să fii cea mai frumoasă. Ajunge doar una... perfectă. Cum e a mea.

Sper ca băiatul cu fes verde să vină și azi. E greu să nu ai decât un grădinar care să te admire.

O, da! Iată-l că intră în seră. Trece printre flori și le șoptește cuvinte frumoase, iar ele își deschid alți boboci.

– Dar tu nu ai niciun boboc? îmi zice el, așezându-se în genunchi în fața mea.

Mă vedeam oglindită în ochii lui mari și negri. Eram așa de frumoasă!

– Ți-am zis, fac doar o floare. Perfectă. O poți mângâia ca să vezi cât de catifelată este.

În momentul în care m-a atins cu vârful degetelor, am simțit o durere trecând ca o săgeată prin mine. Pentru câteva clipe, am văzut, ca o străfulgerare, o casă cu un copac mare în fața ei. Ramurile lui fără frunze ajungeau până la fereastra de la etaj. Apoi copacul a început să se clatine într-o parte și alta. Tare. Din ce în ce mai tare. Până când a căzut cu zgomot la pământ.

– Au! țip, nemaisuportând durerea.

Își retrage repede mâna.

– Ce-i cu copacul? zic după ce-mi mai revin.

– Mă auzi? Ce-i cu...

– Tata vrea să-l taie, îmi răspunde el, privind cerul prin sticla serei. Ca să-mi poată plăti pe mai departe școala. Grădinarul va cumpăra crengile ca să construiască rafturi pentru seră. Va fi un concurs și un juriu vine să vă vadă.

Nu-mi pot stăpâni tremuratul. Mă văd înconjurată de lume și toți strigă: Ești cea mai frumoasă floare!

– Când... când vine juriul? reușesc să-l întreb.

Nu înțeleg de ce se uită așa la mine.

– Stai, nu mă atinge! țip la el, dar mâna lui se îndreaptă spre mine.

Durerea care mă săgetează este și mai mare. Îl văd pe el dându-se într-un leagăn agățat de o creangă a copacului. Apoi alergând în jurul lui, cățărându-se în el. Însă, dincolo de durere, e și altceva. O căldură, un abur de lumină, care curge între copil și copac, între copac și copil.

– Acum înțelegi? aproape că strigă la mine băiatul după ce își retrage mâna. Din păcate, nu știu să vorbesc cu copacii. I-aș spune cât de mult l-am iubit.

– Pe mine nu mă iubește nimeni atât de mult, suspin, deși sunt atât de frumoasă.

Mă simt zdrobită.

Îmi adun însă puterile și-i zic:

– Când voi câștiga marele premiu, lumea mă va iubi la fel de mult.

Ochii lui negri se tulbură și nu mă mai văd în ei.

– Azi este ultima dată când mai vin să vorbesc florilor, îl aud zicându-i a doua zi grădinarului.

– Nu te plătesc destul? îi zice apăsat grădinarul.

– Mâine vreau să stau cu copacul meu! răspunde la fel de apăsat băiatul. Este ultima lui zi. Apoi nu vreau să văd rafturile...

– Prostii! îl întrerupe grădinarul. Hai la treabă! Du-te mai întâi de aruncă orhideea-balerină. S-a trezit să moară tocmai acum, cu câteva zile înainte de concurs.

De data aceasta nu simt nicio durere atunci când băiatul mă atinge.

– Ce-i cu tine? îmi șoptește el. De ce te-ai ofilit?

– Doar așa puteam ieși din seră. Hai, scoate-mă.

Dau drumul pământului de care mă ținusem până atunci. Rădăcinile mele atârnă, legănându-se în aer.

Afară este cumplit de frig, dar băiatul mă bagă sub haina lui.

– Acum poți să spui ce s-a întâmplat? mă întreabă băiatul când ajungem în camera lui.

Îi răspund cu greu. Nu am murit, dar nici prea multă putere nu mai am.

– Te voi ajuta să vorbești cu copacul tău.

– Cum?

*
Planul meu este simplu. Băiatul trebuie să scoată o bucată din scoarța copacului, să mă așeze lângă lemnul decojit, după care să mă acopere la loc cu scoarța. Voi deveni astfel urechea și vocea copacului.

Mă lasă puterile, iar scoarța de deasupra mea se face parcă tot mai grea.

Vocea mi se stinge.

Reușesc să mai aud doar seva copacului cum curge prin el.

Iar căldura aceea, mă învăluie ca un râu de lumină. Mă topesc în ea. Și, pentru prima oară, știu ce înseamnă să fii iubit cu adevărat.

**************
Lumea se pregătește să întâmpine noul an. Prietenii mei sunt deja pe uliță și chiuie, pocnesc din bice. Eu nu voi ieși nicăieri. Rămân cu copacul meu. Îi mulțumesc în gând Sfântului Vasile că își serbează ziua pe 1 ianuarie. Tata a zis că nu taie copacul în zi de sărbătoare.

Aș fi vrut să pot sta la nesfârșit de vorbă cu copacul meu, însă orhideea nu mi-a mai răspuns.

Îi sunt atât de recunoscător! I-am putut spune copacului meu cât de mult îl iubesc.

Am judecat-o greșit crezând că este o egoistă.

*

Aud un ciocănit în geam. Deschid încet un ochi. S-a luminat de zi, dar încă nu au bătut clopotele de la biserică. Înseamnă că este încă devreme. Mai pot dormi.

Ciocănitul se aude iar. Un băţ împodobit cu flori galbene de hârtie lovește geamul.

– Nu merg cu sorcova! strig. Degeaba v-ați suit în copac ca să-mi bateți la geam!

Deschid nervos fereastra. Doar le-am zis prietenilor mei să mă lase în pace.

Stau în fața geamului deschis și tremur. Nu de frig, deși bate un vânt tăios.

Copacul meu este plin cu flori galbene, ca niște balerine.

Încerc să înțeleg. Este 1 ianuarie, copacul nu are frunze, în schimb este plin cu flori. Flori adevărate de orhidee-balerină.

*

De trei zile, lumea vine și stă cu orele sub copacul nostru. Au tot felul de teorii, eu însă nu am spus nimănui despre orhideea îngropată sub scoarța copacului. Și chiar dacă le-aș spune, nu m-ar crede.

Deodată, aud din casă strigătele tatălui meu.

Când ies în curte, îl găsesc cu un trofeu mare în brațe.

– Am câștigat concursul pentru cea mai frumoasă floare. Am primit și banii ăștia. Sunt de ajuns pentru a plăti școala!

*

În fiecare an, de ziua Sfântului Vasile, copacul meu înflorește și curtea se umple cu oameni.

Rup o mică ramură înflorită și merg cu ea la urat.

„Sorcova-vesela...”

Farsa si slujitorii Satanei ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

"La începutul vremurilor s-au adunat satana și slujitorii săi și s-au gândit să facă oamenilor o farsă.
Unul dintre ei a spus:
- Ce-ați spune dacă ne-am distra puțin cu oamenii furându-le ceva?
- Și ce putem să le furăm?
După multă gândire, cel mai mic a spus:
- Să le furăm fericirea. Problema este însă unde să le-o ascundem, ca să nu o găsească.
- Să o ascundem pe vârful celui mai înalt munte, propuse unul .
-Nu, spuse altul. Oamenii au putere uriașă și cineva ar putea să o găsească și toți vor ști unde să o caute.
- Atunci să o ascundem în adâncul mării, propuse alt demon.
- Nu, au submarine ultramoderne și o vor găsi foarte repede, spuse primul .
- Să o ascundem pe o planetă îndepărtată, au spus alții.
- Navele spațiale vin și pleacă mereu. O vor găsi.
Un demon stătea tăcut auzind atent fiecare propunere.
- Cred că există un loc unde oamenii niciodată nu vor căuta.
Toți au tresărit și uitându-se unul la altul, au întrebat:
- Unde nu vor căuta?
- În adâncul sufletului lor. Acolo vom ascunde fericirea. Oamenii vor fi atât de ocupați cu căutarea ei în afară, încât niciodată nu o vor găsi.
Toți demonii au fost de acord.
De atunci omul își cheltuiește viața sa, căutând fericirea, fără să știe că ea se află doar înlăuntrul său."
" Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este". ( Luca 17, 21)

Nu uitați să faceți curățenie și în debara - tot timpul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La curățenia de Crăciun, mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit și un Înger...Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă. Mama a înțepenit...Îngerul i-a spus cu glas blând:

– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama, să se teamă și mai mult...și ar fi strigat după tata, dacă ar fi avut glas...
Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, căci mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri...
Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea nici un cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul...
Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta..
– Sunt îngerul casei tale..!!
Mama nu știa că are un înger in casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, iar apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea..
După ce ea a auzit chemarea și a plecat in Veșnicie, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile voastre pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi sa intre preotul cu Icoana...
După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara..
De plecat, nu plec, fiindca nu am voie să plec..!!
E ordin de la Cel Mare !! Aici stau...Orice ar fi..!!
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger bun si frumos, și nu au habar cum să aibă grijă de el,...chiar și câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni.
Bine, că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăducheri...
În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui..
– Goooll !!..-marcase România un gol.
Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un mare GOOOOL era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut...Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nici o speranță.
-Nu e așa, i-a răspuns Îngerul.. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei deja se revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere , peste tot, și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută...
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie..!!
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, și-a luat locul care i se cuvenea, iar vechile și bunele obiceiuri au fost reluate ... Ce să mai spunem de curățenie ?!?...Curățenia de Crăciun dura tot anul..!!!
La fel și bucuria ingerului și a întregii case și a familiei care o locuia !!!

Text găsit într-o debara pe internet

"FETITA IN FATA CAREIA, MOARTEA...S-A INCLINAT!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

             

Intr-o zi, moartea se trezeste dis de dimineata, isi inseueaza calul - de o frumusete nemaivazuta - si porneste la o plimbare prin padure.
Adanc, mult adanc, unde desisul era de nepatruns, gaseste o fetita chircita la tulpina unui copac.
Micuta, vazand-o pe calu-i frumos, se bucura si intra-n vorba cu ea:
- Si tu te-ai pierdut, o intreaba?
Moartea o priveste si zambind, ii raspunde:
- Nu. Eu am iesit sa ma plimb.
Tu? Nu mai stii drumul de intoarcere acasa?
- NU, ii raspunde micuta. Dar acuma, cand tu esti cu mine, nu ma mai simt singura si nu imi mai este frica.
Moartea, surprinsa:
- Stii cine sunt eu??
Fetita, ii raspunde cu calm:
- Da, stiu cine esti si nu imi este frica.
- Stii cine sunt si totusi nu iti este frica de mine??, se minuna moartea.
- Daca ai venit dupa mine, e bine. Dar inainte sa ma iei cu tine ti-as cere o favoare.
- DA! - se aude vocea hotarata a mortii. Spune-mi care iti este dorinta si eu ti-o implinesc.
Copila, in ai carei ochisori aparuse tristetea, raspunde:
- Sa o salvezi pe mama.
Mama mea e foarte bolnava si de aceea am intrat in padure si am ajuns atat de departe. Cautam ierburi medicinale pentru ea, dar m-am pierdut. Si cel mai tare ma ingrijoreaza ca daca nu ma intorc cu plantele, fara mine mama mea va muri din cauza bolii si a tristetii.
Stii? Noi suntem singure. Tata a murit anul trecut si de atunci, mama are grija de casa si de mine...
Zambentul de pe fata mortii s-a sters brusc si pentru prima data a simtit mila si tristete, fiindca ea venise sa ia copila!!!
O tacere mormantala s-a asternut peste intreaga padure.
Fara sa mai scoata un cuvant, moartea ii face semn sa se prinda cu manutele de coama calului si astfel, vreme buna au continuat sa mearga una langa cealalta, pana au ajuns la drumul care ducea la casa fetitei. Acolo, moartea s-a oprit.
- Ce se intampla? De ce nu mergi mai departe, intreaba curioasa fetita?
Moartea ii raspunde:
- Nu, nu merg mai departe, ma opresc aici!!!
- Atunci, unde m-ai duce daca as merge cu tine??, veni intrebarea fetitei, vadit surprinsa.
Moartea a privit-o in ochisori si i-a raspuns:
- Nu, tu nu vei merge cu mine si nici mama ta!!
Mergi acasa si ai grija de ea. Cand va fi timpul voi aparea, dar pana atunci o sa mai treaca multa, multa vreme...
Fetita, ii imbratiseaza poalele hainei lungi, privind-o recunoscatoare, in timp ce frumosul ei armasar nu se putea opri din nechezat, si-i zice:
- Multumesc! Te voi astepta fericita, fiindca acum stiu ca nu esti rea...
- Micuto, mergi in pace!
Si nu uita sa-ti amintesti ca esti fetita in fata careia, moartea...s-a inclinat.
Apoi, moartea, dand pinteni calului a disparut in padure, pierzandu-se printre siluetele copacilor care se bucurau apludand frenetic..."