Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 29 martie 2016

Lecţia Mânzului


La poalele unui munte trăiau o iapă cu mânzul ei, care se tinea tot timpul pe urmele ei.
Într-o zi, iapa i-a spus mânzului.
- Dragul meu, acum esti destul de mare, poti să faci ceva pentru mine?
Desigur, mi-ar plăcea foarte mult!
Iapa a zâmbit si a spus fericită.
- Ce mânz drăgut esti! Atunci ia sacul ăsta de grâu si du-l la moară. si i-a pus sacul de grâu în spate.
Mânzului nu i s-a părut greu, dar i-a zis mamei lui:
- Vii si tu cu mine?
- Atunci de ce ti-as mai fi cerut tie să duci sacul, dacă trebuie să merg cu tine? A zis ea. Pleacă mai repede si să te întorci devreme, să luăm cina împreună.
si mânzul a plecat singur la moară.
Ca să ajungă la moară, trebuia să treacă printr-un râu. Ajungând la malul râului s-a speriat de apă.
- Să trec sau să n-o trec? Mama nu este lângă mine, ce ar trebui să fac? si-a zis mânzul, dorind ca mama să fi fost lângă el.
Dar nici urmă de mama. A văzut numai un bivol care păstea iarbă pe malul apei. Mânzul s-a apropiat de el si l-a întreba:
- Unchiule bivol, poti să-mi spui dacă pot sau nu să trec apa?
- Apa nu e adâncă, i-a răspuns bivolul. Nu ajunge nici până la genunchii mei, cum să nu poti s-o treci?
Auzind mânzul, a fugit la râu.
- Hei, asteaptă putin! s-a auzit o voce.
- Cine este? s-a mirat mânzul.
S-a oprit si când s-a uitat a văzut o ververită.
Veverita stătea pe creanga unui copac si, dând din coada-i stufoasă, i-a zis.
- Nu te lua după vorbele bivolului! Apa este foarte adâncă si o să te îneci.
- De unde stii tu că apa este adâncă? A întrebat-o mânzul.
- Dacă nu e adâncă, atunci cum de s-a înecat ieri prietena mea când a vrut s-o treacă? Nu te lua după vorbele bivolului.
- Până la urmă râul este adânc sau nu? S-a întrebat mânzul nedumerit.
Mai bine mă duc să o întreb pe mama.
- Gata, te-ai si întors?
- Râul este prea adânc nu pot să-l trec.
- Cum să fie adânc? a zis iapa. Unchiul măgar l-a trecut de nu stiu câte ori cu legătura de lemne în spate. El a spus că apa-i ajunge numai până la burtă, nu-i deloc adâncă.
- Asa mi-a spus si mie unchiul bivol, că apa nu ajunge decât până la genunchii lui.
- Atunci de ce n-ai trecut râul;
- Dar…veverita mi-a spus că apa-i foarte adâncă si că ieri s-a înecat prietena ei când a vrut să o treacă.
- Dar nu te-ai gândit bine la ce au vrut să spună ei?
- M-am gândit putin, dar nu stiu cine are dreptate.
Râzând, mama i-a spus:
- Ia gândeste-te cât de mare este bivolul si cât de mică este veverita!…
- Am înteles, a zis mânzul si a luat-o la fugă spre râu. Când să-l treacă, a constatat că apa nu era nici cum spusese bivolul, nici cum spusese veverita. De abia îi ajungea până la genunchi.

BANCNOTA




"Doi prieteni se intalnesc intr-un bar, la o cafea. Deprimat, unul dintre ei incepu sa se descarce, povestind despre toate preocuparile sale... munca... banii... raportul cu prietena... scopul sau in viata... Totul parea sa ii mearga prost.
Celalat baga mana in buzunar, scoase o bancnota de 50 EURO si ii zise:

- Vrei aceasta bancnota?
- Bineinteles... sunt 50 EURO, cine nu i-ar vrea?
Cel care avea bancnota in mana o stranse cu putere pana cand aceasta se facu un mic ghemotoc.
- Acum o mai vrei?
- Sunt tot 50 EURO. Bineinteles ca ii iau si asa, daca mi-i dai.
Prietenul desfacu ghemotocul, arunca bancnota pe jos si o calca in picioare, pana cand se murdari toata.
- Tot mai vrei bancnota?
- Este oricum o bancnota de 50 EURO, si pana cand nu o rupi isi pastreaza valoarea...
- Acum intelegi? Trebuie sa stii, chiar daca uneori ceva nu iese asa cum vrei tu, chiar daca viata te indoaie si te face un mic ghemotoc, tu continui sa fii la fel de important cum ai fost intotdeauna... Ceea ce trebuie sa conteze este cat valorezi in realitate, nu cat de multe necazuri poti sa ai intr-un anumit moment.

Apoi puse bancnota desfacuta alaturi de el, pe masa, iar cu un zambet complice ii spuse:
- Ia-i, tine-i cu tine ca sa iti amintesti de acest moment atunci cand nu te vei simti bine... dar trebuie sa imi dai o banconta noua de 50 EURO ca sa o pot utiliza cu urmatorul prieten care are nevoie...

CINE ADUCE MÂNGÂIEREA?



Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând adormi.
În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
- Dar, cine eşti tu?, întrebă omul.
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
- O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea!
Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe şi-i zise:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar cine eşti?
- Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
- Piei din faţa mea, că tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe.
După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt CREDINŢA, şi glas bun îţi aduc de la cel ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise:
,,Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma”.
Şi într-adevăr CREDINŢA (şi faptele CREDINŢEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-au însoţit şi dincolo de mormânt.

joi, 24 martie 2016

Gandul cel bun



Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:
-Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.
"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."

sâmbătă, 12 martie 2016

NU EXISTĂ SUFLET..




Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mânăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi -a spus:

- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme !
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort, însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:

- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute. Însă, alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine ! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.
  • O MINUNE CU SFÂNTA ICOANA A MÂNTUITORULUI


    Am să vă spun o istorioară, ca să vedeti că taina Crucii s-a mai repetat uneori si în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

    Într-o casă oarecare bolea un biet crestin sărac si era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

    - Uite, rămâi în casa mea, că eu acum mor si la urmă va rămâne la niste nepoti ai mei.

    Când a murit crestinul acela, a rămas în casa aceea o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos. Evreul acela, nefiind cu ură către crestini, a lăsat icoana pe perete si îsi vedea de treburile lui. Dar a venit într-o zi la dânsul alt evreu si i-a zis:

    - Cum stai tu, măi, cu icoana în casă? Uite icoana lui Hristos!

    Iar el a răspuns:

    - Asa am găsit casa când am venit si n-am îndrăznit să iau icoana de la locul ei, că am auzit că acela-i lucru sfânt. Este Hristos!

    Însă evreul acela, fiind rău si necredincios, a cerut icoana, si nu s-a lăsat până ce nu i-a dat-o. Si a luat icoana Mântuitorului de acolo, a dus-o la el acasă, departe, a chemat si pe altii si le-a zis:

    - Să facem si noi cu icoana lui Hristos, cum au făcut părintii nostri!

    Si au pus icoana pe un stâlp si au răstignit-o cu cuie. Unde erau mâinile Mântuitorului pictate au bătut cuie si după ce au pus sfânta icoană acolo au început a o lovi în fată, bătându-si joc de ea. Unii Îl scuipau, altii strigau: Hoo, coboară-Te de pe cruce! Si în fel si chip ziceau. După cum au făcut părintii lor, asa au făcut si icoanei Mântuitorului, ca să facă măcar simbolic din ceea ce au făcut părintii lor, să le urmeze răutatea. Iar unul din ei a zis:

    - Eu am auzit că unul L-a împuns cu sulita în coastă!

    Si în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o sulită si au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-au cuprins spaima pe toti, si au fugit la scoala lor si au spus rabinului:

    - Iată ce am făcut noi! Am răstignit icoana lui Iisus Hristos si, când am împuns-o, a curs sânge!

    Si a venit învătătorul lor, rabinul, si a văzut adevărul. Apoi a zis:

    - Vedeti? Acum s-a stabilit mai tare si mai clar decât toate că părintii nostri au fost ucigători de Dumnezeu Cel Viu si de Omul Iisus Hristos! Deci, dacă a curs sânge din icoana aceasta uscată de lemn, suntem toti vinovati de sângele Lui si trebuie să ne botezăm!

    Si, ducându-se la scoală cu icoana însângerată, s-au botezat toti aceia, toată scoala lor, si mult popor evreiesc a trecut la dreapta credintă, văzând sângele lui Hristos curgând din Preasfântul Său Trup zugrăvit pe icoană, după atâtea sute de ani de la răstignirea Sa pe Golgota.

    Cand traiesti cu Dumnezeu gasesti fericire si in nenorocire”
    – Sf. Tihon Zadon 


    vineri, 11 martie 2016

    Bătranul smerit




    Un părinte călugar bătrân era bolnav de multa vreme şi de multe zile nu putea mânca. Iar ucenicul  lui a stăruit să-i facă o fiertură de
    mâncare, ca să mai prindă putere. Şi îndată, făcând foc, a pus într-o oală o mână de orez să fiarbă. Şi erau  în chilie două vase: unul cu miere, altul cu ulei de cânepă, rânced, amar şi împuţit, pentru candelă. Ucenicul, voind să îndulcească puţin fiertura, n-a luat aminte din care vas să ia şi în loc de miere a pus în oală ulei rânced şi amar. Apoi s-a dus  la  bătrânul  şi  l-a  îndemnat  sa  mănânce.  Bătrânul  gustând,  a cunoscut greşeala  ucenicului, dar a tăcut, nezicând nimic. Iar fratele stăruia: „Te rog mai mănâncă, căci bune bucate ţi-am făcut şi cu miere le-am îndulcit. Iată că şi eu voi mânca împreună cu tine”. Şi gustând, şi-a văzut greşeala şi s-a rugat de bătrân să-l ierte. Bătrânul i-a răspuns: „Nu te scârbi, fiule, de cele întâmplate. Căci de-ar fi fost voia lui Dumnezeu să-mi puie miere în fiertură, miere ar fi pus. Iar acum ce-a vrut Dumnezeu  aceea  mi-ai dat”. Şi acestea zicând, bătrânul îndată s-a vindecat de boala sa.

    Ca    preot    creştin    ortodox,    te    îndemn    să spui    zilnic    această rugăciune:  „Doamne  Iisuse  Hristoase,  Dumnezeul  meu,  te  rog să-mi dai şi mie smerenie, blândeţe, răbdare şi iubire pentru Tine, pentru aproapele meu şi pentru toţi vrajmaşii mei”.

    Sfintii Zilei

    Arhivă blog