Cuviosul Eufrosin s-a născut într-o familie foarte săracă. El, de foarte mic, era liniştit şi ascultător. Când a crescut mai mărişor, a mers într-o mânăstire unde îi ajuta pe călugări la treburile lor, primind în schimb adăpost şi hrană. Tânărul Eufrosin era tăcut şi smerit, şi-i plăcea să petreacă mai mult în rugăciune, decât pălăvrăgind sau lenevind. De aceea, Dumnezeu a rânduit ca Eufrosin să primeascp ascultare la bucătărie, unde smeritul şi iubitorul de linişte călugăr se ruga din inimă lui Dumnezeu şi se gândea la bunătăţile care vor fi în viaţa viitoare.
Dumnezeu îl iubea foarte mult pe Eufrosin, pentru că el nu se certa niciodată cu nimeni. Şi, vrând să-l răsplătească, Dumnezeu i-a făcut lui Eufrosin următorul dar: să poată pleca în fiecare noapte într-o clipită oriunde l-ar duce gândul. Cu alte cuvinte, era destul ca Eufrosin să îşi dorească foarte mult ceva, că Dumnezeu îi şi împlinea dorinţa. Dar deoarece Eufrosin se gândea în toată vremea la Grădina Raiului, noapte de noapte se pomenea în această Grădină, încât nu şti dacă ceea ce i se întâmplă, este adevărat ori visare.
În acea mânăstire mai trăia şi un preot sfânt, care adesea se ruga ca Dumnezeu să-i descopere cum este în Grădina Raiului. Şi, tot rugându-se el aşa, iată că într-o noapte se trezeşte într-o Grădină preafrumoasă, plină cu pomi, în care cântau păsări nemaipomenite. Dar când se uită mai bine preotul, ce să vadă? Nu-i venea să-şi creadă ochilor! În mijlocul Grădinii stătea Eufrosin bucătarul, care se îndulcea de roadele pomilor.
Apropiindu-se, preotul l-a întrebat mirat:
- A cui este această Grădină şi cum ai ajuns aici?
- Aceasta este Grădina aleşilor lui Dumnezeu, iar pe mine, Dumnezeu m-a lăsat aici să o păzesc şi să mănânc din ea tot ce voiesc.
Şi atunci, preotul l-a întrebat:
- Oare poţi să-mi dai şi mie măcar ceva din această preafrumoasă Grădină?
- Ia ce doreşti, i-a spus Eufrosin.
Preotul, arătând cu mâna către nişte mere minunate, Eufrosin a rupt şi i-a dat câteva. Apoi, începând să bată toaca şi preotul trezindu-se din acea vedenie, a crezut că a fost un simplu vis. Însă când s-a ridicat din pat, ce să vadă? Pe masă se aflau cele trei mere minunate, care umpleau camera de o mireasmă nemaipomenită. Apoi, băgând merele în sân, preotul a alergat să îl caute pe Eufrosin. Acesta, tocmai ieşea din chilia sa, când preotul grăbit l-a oprit.
- Eufrosine, spune-mi unde ai fost azi-noapte?
- La mine în chilie, i-a răspuns Eufrosin.
- Te jur pe Dumnezeu, spune-mi adevărul!
Văzând că preotul ştie totul, Eufrosin nu s-a mai putut ascunde şi i-a spus:
- Am fost acolo unde ai fost şi sfinţia ta, şi eu ţi-am dat merele pe care le ascunzi acum în sân.
Minunându-se foarte tare, îndată după terminarea slujbei, preotul a adunat toată obştea mânăstirii şi le-a povestit tuturor călugărilor despre toate cele întâmplate cu o noapte în urmă şi despre darul cel mare al părintelui Eufrosin. Dar, când au vrut să meargă la el ca să-i binecuvânteze, ia-l pe Eufrosin de unde nu-i… Căci acesta, smerit fiind şi nesuportând laudele, a fugit într-o altă mânăstire, unde s-a ascuns pentru ca nimeni să nu-l recunoască. Iar acolo, Sfântul Eufrosin a continuat să se roage în taină lui Dumnezeu şi să plece în fiecare noapte în Grădina cea minunată a Raiului.
Iar merele acelea, date de Eufrosin preotului, au fost văzute de multă lume. Mulţi bolnavi, gustând numai câte o bucăţică, s-au vindecat de bolile lor. Iar preotul a păstrat unul din ele până la moartea sa, căci mărul nu arăta niciun semn că ar putrezi ca merele obişnuite, ci dimpotrivă, răspândea în permanenţă o mireasmă deosebit de plăcută.
Sursa: Micul pateric, Savatie Baştovoi
.
